lumina

Atata amar de vreme. Atatea clipe confuze. Atatea imbratisari. Atatea ceasuri date inapoi si inainte. Parca ar fi o comedie. Atatea, atatea, atatea. Un infinit de atatea ca ma apuca rasul. Oare ce se intampla?
Poate ca nu am sa te mai vad vreodata. Poate ca nici nu vreau. Nu stiu. Ce imi este clar este ca nu meriti. Poate ca nu mai vreau sa te vad. Nici sa iti vorbesc. Nici sa ma  cauti. Poate ca nu ma mai intereseaza daca ma vrei.  Este totul ciudat. Ador lucrurile ciudate. Mai ales oamenii. Sunt fericita. Sunt impacata. Sunt propriul meu izvor de fericire.
Uneori ma plimb singura si ma simt atat de bine. Poate ca iarna imi place, in cele din urma. Si cel mai mic si neinsemnat strop de bucurie este infinit mai mult decat nimic. Sper sa intelegi aceste cuvinte. Sunt atatea de facut. Si e din ce in ce mai bine. Sunt atatia indivizi ce pretind a fi cunoscatori, ce pretind a fi oameni puternici, sinceri, iubitori. Dar in spatele acelor laude de putere se ascunde un suflet las. Fricos. Neimplinit. Mi-am dat seama ca prietenia este un dar de care foarte putini se bucura. Iar eu!! Eu ma numar printre acei foarte putini oameni norocosi. Si poate ca cel mai important lucru este sa fi alaturi de tine!
O seara buna! :)

noiembrie fara viata

Ochii imi sunt inghetati
Corbii ma ciugulesc infometati
Eu stau neclintita
Te astept-

Imi simt pleoapele cum cad
Cum se rasfrang in ploaia rece
In ploaia nesfarsita de amar
Iti astept ochii dar ei nu mai apar

Sunt moarta
Am ramas doar o firimitura
O umbra
Un suflet gol...
Ai luat tu tot!
Si m-ai luat si pe mine-
Am ramas doar o jumatate
Pentru ca noi eram o inima.

Ah, dulce octombrie al vietii mele...

Este haos. Si este lupta. Este nerabdare...Este nebunie!! Este un oftat prelung ce iti ingreuneaza gandurile. Trezirea de dimineata si studiul. Cititul. Toamna melancolica. Cautarea frunzei rosii. Nu e! Plimbarea pe langa lac. Singura. Traversat ilegal. Adrenalina. Nu e moarte! Haha! Si poate ca e si regasirea celei ce m-a invatat sa privesc. Si poate ca nu e nimic din toate astea. Si poate ca e nasterea dupa momentul asta infinit de moarte. Putrefactie. Cenusiu. Poate ca e ora de romana cu  Bacovia in dreapta mea. Poate ma cheama. La naiba! Dar poate e Eminescu... incercand sa mi-l dea pe catalin. Opreste-te. Eu pe Luceafar il vreau. Eu vreau iubire. Suferinta. Solitudine. Luni, 13. Noroc-Moarte. Haha! Este disperare. Este Intristare. Este inima. si este dorinta. Poate ca sunt si nervi. Un fel de sadism dus la extrem. Este duiosie. Este clipa iubirii de dinaintea abisului. Este creatura ingrozitoare fara de care nu poti trai. Este atingere. este sarut. Este... La naiba cu tine, bestie ce imi invadezi creierul si inima si trupul.Dar este liniste. Si este Extaz. Si sunt lacrimi. Si moartea vie pe care esti prea obosit sa o remarci. Dar sunt eu. Iar eu sunt o metafora!

O seara la vesuvio caffe

Seara trecuta am avut placerea de a fi prezenta la Cenaclul de urgenta. A fost o seara frumoasa, eleganta. O seara frantuzeasca. Cu muzica buna, poezii, destainuiri. O seara plina de emotii. Eu cel putin cand am plecat ma simteam atat de incarcata de emotii incat mai aveam putin si explodam. Imi venea sa plang! Atmosfera era minunata si oamenii din jurul meu la fel. Dar... simteam ca lipseste ceva. Lipsea umarul de care obisnuiam sa imi sprijin capul. Lipsea mana care intotdeauna ma incalzea. Lipseau buzele care ma sarutau mereu infometate. Lipseau...

Era tarziu. Iar eu ma plimbam singura prin centrul orasului. In mine se ducea o batalie demonica. Salbatica. Nesfarsita. Dar mi-am spus ca trebuie sa ma linistesc. Si sa astept...

Aer rece

frunzisul e impaturit de soapte. Multe soapte. E trecut de miezul noptii. Gandurile-mi apar in fata. Bune. Rele.  Ies tipetele din perete... si ma sugruma. Durerea mi-o curma. Par atat de sigura, insa nesiguranta ma ucide. Inceet... incet Am nevoie de iubire... si de apreciere. De ce sa nu apreciezi un om care merita tot respectul si alegi sa apreciezi prostia, falsitatea, mediocritatea?!
Sensibilitatea omului este inascuta, insa majoritatea o pierd pe parcurs. Ce frumos este sa privesti stelele... si sa visezi...
Eu iubesc lumea. Iubesc natura ce ma inconjoara. Dragostea mi-a ocupat tot timpul in ultima vreme. De fapt, nu pentru asta traim? Pentru a primi si a darui iubire, deci pentru a fi fericiti? Si m-am gandit ca ar fi cazul sa ma culc, dar este atat de placuta noaptea, atat de linistitoare, e tot ceea ce iti trebuie.
Merg pe strada. Vad oameni cu chipuri luminate. Ei sunt fericiti oare? Sunt cu adevarat fericiti sau vor doar sa para? Dar cu ce rost sa se prefaca fericiti? Fericirea nu se obtine deloc usor. Vine cand te astepti mai putin, si bineinteles ca te paraseste. Te lasa singur... si tu o chemi, dar nu vine... a plecat departe.
Ador sa ies seara. Vantul imi mangaie fata, parul mi-l atinge cu delicatete, imi saruta buzele cu atata tandrete. Iubesc luna. Dar mereu o vad trista. Sau poate este propria-mi reflectie.
Sunt oameni care traiesc degeaba, absolut degeaba. Sunt oameni care nu cunosc niciodata fericirea. Trist, nu? Daca va ve-ti pune vreodata intrebari existentiale, ve-ti vedea ca nu exista raspunsuri la toate intrebarile. Ve-ti vedea ca exista prea multe intrebari si prea putine raspunsuri. Daca ve-ti cauta mai departe, ve-ti inebuni iremediabil. Succes!

Pentru tine

O privire. Un salut. O lume monotona si multe intrebari. Iar deodata BUM!! Raze de lumina, fericire. Frica. De ce frica? Frica sa nu ajung sa il iubesc prea mult. Oh, dar niciodata nu scapi de ce ti-e frica. Si ma bucur. Iubesc sa ii simt mainile calde intr-o zi rece incalzindu-le pe ale mele. Imi place cand se hraneste cu energia mea pozitiva. Poate ca nu isi da seama, dar are mare nevoie de ea. Ah, si privirea. Ochii lui care te fac sa te simti cel mai bine din lume. Filosofia. Lui ii place filosofia. Eu o iubesc. Este o imensa fericire sa vorbim si de ce nu, uneori sa ne contrazicem pe teme filosofice. L-as asculta ore intregi.
Cat am fugit de el ca in final sa ajung in bratele lui. Destinul asta neiertator se joaca prea mult cu mine. Doamne, cat am incercat sa il uit, ah, cat am incercat. Dar nu pot. De fapt, nu vreau. De ce sa uit pe cineva langa care ma simt acasa?!
Este singurul din lumea asta nesfarsita care mi-a spus ca am un zambet superb, fin si ochi patrunzatori. Este singurul om care a vazut asta!  Imi amintesc cand spunea ca zambetul meu parca ascunde ceva, parca ar spune: De-ai sti tu... Ei bine, de-ai sti tu, creaturo, prin ce trec... ai plange...
Vreau sa te devorez. Sa te simt! Mereu si mereu!
Viata e un intreg amalgam  de momente. Dar ce se intampla cu aceste momente cand plecam in eternitate?
Te iubesc are atat de multe forme. Le observ si le inteleg.

Ploaie tinereasca

Sunt atatia oameni care sufera. Care nu isi gasesc locul. Singuri. Care traiesc un chin. Oameni care in orice moment isi pot curma suferinta, plecand in eternitate. Dar nu o fac! Nu o fac! Nu o fac! Ai nevoie de cel mai mare curaj din lume ca sa alegi sa traiesti un chin decat sa iti curmi suferinta. Dar spune odata La revedere! Ce mai stai atat pe ganduri? Tu nu vezi ca te-ai pierdut?! Cine va veni sa te salveze?! Adevarul este ca oamenii doar aud si vad. Multi pretind ca te privesc. Haha! Nu. Atunci de ce ma intrebi de ce sunt vesela cand eu de fapt am plans?