Atata amar de vreme. Atatea clipe confuze. Atatea imbratisari. Atatea ceasuri date inapoi si inainte. Parca ar fi o comedie. Atatea, atatea, atatea. Un infinit de atatea ca ma apuca rasul. Oare ce se intampla?
Poate ca nu am sa te mai vad vreodata. Poate ca nici nu vreau. Nu stiu. Ce imi este clar este ca nu meriti. Poate ca nu mai vreau sa te vad. Nici sa iti vorbesc. Nici sa ma cauti. Poate ca nu ma mai intereseaza daca ma vrei. Este totul ciudat. Ador lucrurile ciudate. Mai ales oamenii. Sunt fericita. Sunt impacata. Sunt propriul meu izvor de fericire.
Uneori ma plimb singura si ma simt atat de bine. Poate ca iarna imi place, in cele din urma. Si cel mai mic si neinsemnat strop de bucurie este infinit mai mult decat nimic. Sper sa intelegi aceste cuvinte. Sunt atatea de facut. Si e din ce in ce mai bine. Sunt atatia indivizi ce pretind a fi cunoscatori, ce pretind a fi oameni puternici, sinceri, iubitori. Dar in spatele acelor laude de putere se ascunde un suflet las. Fricos. Neimplinit. Mi-am dat seama ca prietenia este un dar de care foarte putini se bucura. Iar eu!! Eu ma numar printre acei foarte putini oameni norocosi. Si poate ca cel mai important lucru este sa fi alaturi de tine!
O seara buna! :)
