O privire. Un salut. O lume monotona si multe intrebari. Iar deodata BUM!! Raze de lumina, fericire. Frica. De ce frica? Frica sa nu ajung sa il iubesc prea mult. Oh, dar niciodata nu scapi de ce ti-e frica. Si ma bucur. Iubesc sa ii simt mainile calde intr-o zi rece incalzindu-le pe ale mele. Imi place cand se hraneste cu energia mea pozitiva. Poate ca nu isi da seama, dar are mare nevoie de ea. Ah, si privirea. Ochii lui care te fac sa te simti cel mai bine din lume. Filosofia. Lui ii place filosofia. Eu o iubesc. Este o imensa fericire sa vorbim si de ce nu, uneori sa ne contrazicem pe teme filosofice. L-as asculta ore intregi.
Cat am fugit de el ca in final sa ajung in bratele lui. Destinul asta neiertator se joaca prea mult cu mine. Doamne, cat am incercat sa il uit, ah, cat am incercat. Dar nu pot. De fapt, nu vreau. De ce sa uit pe cineva langa care ma simt acasa?!
Este singurul din lumea asta nesfarsita care mi-a spus ca am un zambet superb, fin si ochi patrunzatori. Este singurul om care a vazut asta! Imi amintesc cand spunea ca zambetul meu parca ascunde ceva, parca ar spune: De-ai sti tu... Ei bine, de-ai sti tu, creaturo, prin ce trec... ai plange...
Vreau sa te devorez. Sa te simt! Mereu si mereu!
Viata e un intreg amalgam de momente. Dar ce se intampla cu aceste momente cand plecam in eternitate?
Te iubesc are atat de multe forme. Le observ si le inteleg.
No comments:
Post a Comment